Octavian Paler - Autoportret intr-o oglinda sparta

Acum ceva vreme am citit prima carte a lui Octavian Paler, "Autoportret într-o oglindă spartă" apărută în 2004, dar am amânat postarea unei recenzii din lipsă de timp. În schimb, astăzi am aflat întâmplător ca astazi, 7 Mai s-au împlinit 4 ani de la moartea scriitorului.

      Am citit "Autoportret într-o oglindă spartă" la recomandarea unei colege de clasă (Ay) şi pot spune că nu regret nimic. Când am cumpărat cartea nu citisem nici una din operele lui Paler. Auzisem din diferite surse cum că e un eseist şi scriitor de valoare astfel ca într-un moment de curiozitate am cumpărat cartea. Am fost plăcut surprins să găsesc multe întrebări inteligente, şi răspunsuri pe măsură, legate de autocunoaştere şi experienţă, debordând de sinceritatea specifică lui Paler în scrierile sale.

       Din cartea acestuia înveţi foarte multe chiar din primele pagini, dat fiind faptul că este o carte auto-biografica. Nu sunt un fan al autoportretelor, însă acesta mi-a plăcut şi vi recomand cartea din toată inima. Chiar dacă nu aţi citit nicio scriere de-a lui Paler, cu siguranţă aţi auzit câteva expresii ale acestuia precum: 

- “Cred că dragostea ne ridică în proprii noştri ochi. Şi cât de mult ai vrea să fii aşa cum te vede celălalt! Ai dori, şi chiar încerci, să micşorezi distanţa dintre ceea ce ştii că eşti în realitate şi ceea ce intuieşti că vede în tine cel pe care-l iubeşti”,

- “Cred că lumea a fost prea mare pentru mine. În schimb, o lume redusă la "doi" mi s-a părut ideală”,

- “Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată.”

- “Nimic durabil nu se poate întemeia pe indiferenţă.”

- “Nu există fericire de care să-ţi aminteşti fără tristeţe.”

- “Pământul e singurul loc în care se poate crea Paradisul.”

- “Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.”

- “Tot ceea ce pierdem, pierdem pentru totdeauna.”

        În „Autoportret într-o oglindă spartă”, Paler rememorează lucrurile care îl definesc. Privindu-se în oglinda spartă a amintirilor, rememorând toate momentele esenţiale ale vieţii de la placarea sa din satul natal Lisa, şi până în ultimii ani din viaţă. Îşi aminteşte viaţa simplă de copil petrecută într-un sat tradiţional romanesc şi mai apoi plecarea sa în Bucureşti, acolo unde da piept cu grijile şi greutăţile capitalei. Vreme trece, iar Paler devine simultan student la două Facultăţi, deci viaţa să devine de două ori mai grea. Între timp se instalează şi comunismul care îi dă destule bătăi de cap scriitorului datorită viziunilor sale pro-occidentale.

      Ca orice idealist, spera într-o lume aproape perfectă, crezând că această lume este locul în care toate idealurile sale se pot împlini. Spre finalul vieţii renunţase să mai creadă în idealurile care îi marcase adolescenta şi tinereţea. Devenise scârbit de “valorile” în care România crede, afirmând că “ingredientele succesului în România sunt tupeul, grosolănia şi şmecheria”. Îşi rezerva dreptul de a fi scârbit de lucrurile care se petrec în jurul său, dar îşi dădea seama că vârsta pe care o avea nu îi mai permitea să fie atât de acid pe cât o făcuse până atunci. Îşi accepta rolul de bătrân marginal într-o societate lipsită de valori si de viitor. Nu înţelegea cum după 17 ani de la căderea comunismului (în 2006) România se afla într-o stare chiar mai proastă decât în 1989. Principala să tristeţe era faptul că nu putea sta nepăsător, pasiv la ceea ce în România se petrece. Nu mai credea in nimic decat in dragoste si intr-o romaine personala, a fiecaruia.