Ora de istorie II

     

      Pe parcursul zilei de ieri am avut ocazia să particip la un eveniment inedit - 40 de ani de la absolvirea uneia dintre promoţiile de cadre didactice a Colegiului Naţional Pedagogic "Ştefan cel Mare" Bacău - promoţie din care face parte şi tatăl meu. Mmdea .... cam boooring nu? Ei bine nu. Începând cu ora 11:00 actualii profesori şi învăţători s-au adunat în curtea colegiului după care au urcat în clasă în care acum 40 de ani au spus pentru ultima dată "prezent". Cu emoţie s-au aşezat în băncile care, la vremea lor, le mâzgăleau cu formule de matematică şi fizică sau pe care scriau versurile poeziilor preferate. Pentru câteva ore actualii profesori au schimbat rolurile. Doi dintre foştii profesorii prezenţi la manifestaţie au strigat iar catalogul, în timp ce "elevii" au răspuns "prezent" aşa cum făceau la fiecare oră.
      De la liceu au plecat către restaurantul Imperial acolo unde până târziu în noapte au dansat aşa cum au făcut-o la ultimul banchet, au rememorat clipele frumoase petrecute pe parcursul celor 5 ani de liceu iar alături de profesori, şi-au amintit de ascultările care parcă nu se mai terminau şi de emoţiile care îi cuprindeau la auzul unui 10 muncit sau, dimpotrivă a unui 4 poate mult mai trudit dar dat indulgent de care cel mai sever profesor al liceului. Şi-au reamintit isprăvile pe care fiecare le-a făcut la un moment dat atunci când trebuia să treacă neobservat de portarul şcolii când dorea să meargă la un film sau când, pe sub banca, citeau biletul pe care erau scrise câteva cuvinte de dragoste din partea unui alt coleg.
       Poate pentru mulţi lucrurile acestea par plictisitoare. Aşa mi s-au părut şi mie când tatăl meu m-a chemat la eveniment dar, pe parcursul zilei de ieri, am încercat să văd dincolo de oamenii pe în mare parte nu îi cunoşteam. Am încercat să îmi dau seama de profunzimea sentimentele care îi încercau pe fiecare după 40 de ani de la revederea foştilor colegi şi profesori. Mi s-a părut de neînţeles cum profesorii şi elevii de atunci au dansat cu foc, au râs, s-au amuzat pe seama amintirilor care îi leagă şi au rememorat orele care parcă nu se mai terminau şi care au rămas la fel de vii mult timp după terminarea liceului. Am început acest articol pe la ora 18:00 dar abia acum am reuşit să îl termin. Mi-a luat ceva timp deoarece cu greu îmi găseam cuvintele şi asta pentru că eu şi generaţia mea nu vom simţi niciodată aceste emoţii, nu vom fi capabili să ne întâlnim nici peste 10 ani măcar jumătate din colegi, nu vom avea adevărate amintiri care să ne lege şi să ne unească, nu vom avea profesori de care mereu să ne amintim şi să fim mândri că am avut ce învăţa de la ei în adevăratul sens al cuvântului şi nu vom simţi niciodată mulţumirea unei note de 10 muncite cu adevărat şi acordată de către cei mai severi profesori. Aşa cum spunea şi profesoara mea de romana suntem o generaţia, sper sa nu jignesc pe cineva, handicapată (metaforic desigur). În schimb îmi e mai uşor să spun ce avem. Avem clase care pe zi ce trece sunt mai dezbinate din cauza conflictelor care au loc zilnic între elevi şi profesori, avem profesori de duzină interesaţi doar de propriile interese şi nu de educarea noastră, avem beizadele care obţin mereu note de 9 şi 10 eclipsându-i pe care care muncesc cu adevărat pentru ele dar care sunt sugestiv numiţi "tocilari", avem fiţe care îmbraca o prostie crasă şi exemplele pot continua la nesfârşit ..... iar când vom trage linie în clasa a12a vom realiza că de fapt .... nu avem nimic. Asta nu e un caz particular pentru o promite sau alta. Aşa se intapla cu majoritatea absolvenţilor de câţiva ani încoace. Dar hai că vă găsesc repede şi o scuză. Sunt eu prea idealist. Stiu ca toate se schimba si ca nimeni, in afara de Colegiul "Ferdinand", nu poate ramane in afara timpului. Dar mi se pare ca generatia mea s-a instrainat prea mult de niste valori de bun simt care incep incetul cu incetul sa dispara.