Quo vadis, Domine?

    
       Va spuneam intr-un material anterior ca anul acesta m-am intors din vacanta mult mai dezamagit fata de tot ceea ce inseamna Romania decat in anii trecuti si pentru a va convinge de acest lucru va promiteam o comparatie intre Romania, Bulgaria si Turcia. Mai intai cred ca trebuie sa lamurim ce are tara noastra in comun cu Bulgaria? Dar cu Turcia? Cu bulgarii este de ajuns sa amintim ca suntem vecini si ca ambele tari fac parte din Pensinula Balcanica. Si cu asta cred ca am spus totul. Ma refer la faptul ca, in toata aceasta regiune, domneste acelasi spirit care, de zeci de ani, a consacrat tara noastra. Amintesc aici gandirea superficiala, imatura a romanilor care, de cele mai multe ori, nu depaseste genunchiul broastei si care se rezuma doar la actiuni si previziuni pe termen scurt, la ce fac maine, si nu la actiuni pe termen mediu sau lung, la spiritul de bascalie ieftina (si proasta evident) care ne caracterizeaza de cativa ani, la usurinta cu care tot romanu', fie doctor la Academie sau vacar in Vascautii din Deal isi da cu parerea despre tot si toate, fara insa sa faca si ceva practic, la superioritatea si snobismul care acapareaza din ce in ce mai multa lume in ultima vreme si, evident,  lista poate continua. Aceste atribute sunt specifice tuturor tarilor care fac parte din arcul Balcanic. 

     Cu turcii, vrand nevrand, datorita istoriei, suntem frati. Inca din secolul al XIV-lea legaturile noastre cu poporul turc au inceput sa fie din ce in ce mai apropiate si, din pacate, nu favorabile noua, deoarece atunci au inceput razboaiele otomane. Turcii au avut  o mare influenta asupra poporului roman lasand multe cuvinte de origine turca precum: sarma, musaca, baclava, tavan, ciorba, tembel, zevzec, puslama, cersaf, chel, chior, cusur, avocat, closet si celebrul bacsis. Interesant nu? Toate acestea sunt cuvinte de care, fara sa vrem, ne lovim zi de zi. Pe langa cuvinte probabil stiti ca astazi utilizam numeroase obiecte inventate sau descoperite de turci inca de acum sute de ani deoarece turcii sunt purtatorii unei frumoase traditii arhitecturale, vestimentare, decorative si culinare. Cam atat ne mai apropie astazi de poporul turc. Doar istoria deoarece diferentele dintre Turcia si Romania incep sa fie din ce in ce mai vizibile si, din pacate, tot in defavoarea noastra. Spun asta in cunostinta de cauza deoarece anul acesta este al treilea an cand vizitez Turcia si, de fiecare data, am fost in alte provincii astfel incat mi-am putut face o parere uniforma despre aceasta tara. Turcia din 2011 nu mai arata la fel ca Turcia din 2009 atunci cand am fost prima data. An de an se modernizeaza. Anul acesta am facut pe teritoriul acestei tari cam 1500-1600 de km si pot spune ca am vazut o multime de lucruri pe care nu ma gandeam ca le voi vedea vreodata la turcaleti. 

     Ca sa stim din start despre ce e vorba va spun ca inca de la intrarea in vama Edirne si pana la Kusadasi (la dus) si de la Kusadasi si pana in LaLapasa/Hamzabeli (la intors) am mers numai pe autostrazi si sosele cu 2 benzi (pe sens evident). In putinele portiuni in care exista doar cate o banda drumul era in curs de latire, la tot pasul putand fi vazute auto-camioane, buldozere, escavatoare si o multime de muncitori care lucrau neincetat la latirea drumului. Se muncea pe branci de dimineata pana seara, pe calduri de 35-40 de grade pentru ca turistul care viziteaza Turcia sa calatoreasca in cele mai bune conditii si, evident, sa si revina. Spre deosebire de noi, turcii au inteles ca pentru a face turism ai nevoie de o retea de drumuri foarte bine pusa la punct. Si in cativa ani au rezolvat problema, asta in conditiile in care nu sunt in UE si nu pot atrage bani europeni. Spre deosebire de spiritul balcanic de care aminteam mai sus, in Romania din 90' pana astazi in total nu cred ca s-au construit mai mult de 250 de km de autostrazi. Este la mintea prostului ca turistul care face cel putin 4 ore pe litoral a doua oara nici nu se mai gandeste sa revina.

     Rezolvand problema infrastructurii, turcii si-au adaptat si legislatia pentru a atrage cat mai multi investitori. Astfel numeroase hoteluri au patroni germani, rusi sau americani deoarece guvernul turc a eliminat orice impozit catre stat timp de 10 ani pentru investitorii straini care vin sa isi deschida afaceri mari in Turcia (a nu se confunda cu intreprinderile mici si mijlocii). In Romania investitorii straini lipsesc cu desavarsire in timp ce antreprenorul autohton este omorat zilnic cu TVA-ul de 24%, cu cota unica de impozitare, cu impozitul pe profit, impozitul forfetar, impozitul pe profitul reinvestit etc. In total 538 de taxe si impozite (in 2009) gandite special pentru a stimul exonomia romaneasca. Chiar daca sunt mai balcanici decat noi, bulgarii au eliminat si ei foarte multe din taxele si impozitele pentru investitorii straini astfel incat astazi au ajuns sa transforme, cu ajutorul germanilor, hoteluri lasate in paragina de zeci de ani in resorturi All Inclusive de 5 stele, in timp ce litoralul romanesc se prabuseste pe zi ce trece. E tampit cine crede ca se poate face turism cu drumuri pline de hartoape, cu mici si bere, cu manele, cu dughene si maghernite construite pe plaja fara autorizatie si demolate la sfarsitul sezonului sau cu hoteluri care ofera servicii mizere la preturi exorbitante. Abia cand nu vor mai exista musterii care sa faca vanzare vom putea spera ca se va schimba ceva in Romania. 

     Pe tot litoralul turcesc vei vedea terasele si cafenelele pline de turisti inca de la primele ore ale diminetii si pana tarziu in noapte, magazine pline de cumparatori care sunt gata sa se tocmeasca pentru cativa Euro, si hoteluri pline de turisti straini siguri ca au facut cea mai buna alegere lasnd un ban in Turcia dar bucurandu-se de servicii pe masura. Pe scurt un adevarat furnicar asa cum sta bine unor statiuni litorale. Asta e un semn ca economia functioneaza, ca banii se invart si ca exista profit. Daca in Romania in 2010 cresterea economica a fost parca de -8% Turcia, in an de criza, a avut crestere economica de 9%, cat nu a avut Romania de la Cuza si pana in zilele noastre. Cred ca asta trebuie sa ne dea de gandit si sa ne faca sa ne intrebam: Quo vadis, Domine? (Incotro Doamne?)